Poveste de adormit copii!

respira din ce in ce mai greu... ii zimbea intr-un mod diabolic... era aproape de a se elibere... fiecare minut ce il zacuse pe podea o transformase...ura,dispretul,dezamagire i se citeau pe chip... nimic nu o mai putea introarce din drum ... setea de razbunare o faceau din ce in ce mai puternica... intr-o secunda isi smulse lanturile...durerea fizica nu o mai simtea, cea psihica ii invadase sufletul...trupul devenise doar un obiect manuit de ura...

el,cel ce o legase in lanturi nepasator, era in fata ei...o privea incremenit,nu o mai recunostea...nu putea crede ca el era de vina pentru monstrul din fata lui... vina combinata cu frica ii curgea prin vene...niciodata nu o mai vazuse asa ... nici nu avea cum ...doar el o transformase... ea cu pasi mici dar hotarati se indrepta spre el,din ochii ei curgeau lacrimi de sange,il privea, si desi ura pusese stapanire pe ea privirea nu i se schimbase,era aceeas privire blanda,inocenta...

ajunsese in fata lui...in camera era o liniste mortuala...doar respiratia celor doi intr-un ritm alert amintea ca in camera era cineva... desi ar fi putut sa se lase stapanita de ura...sa il faca sa plateasca fiecare lacrima pe care o varsase... sa sufere ...sa il lase sa se chinuie... totusi ea nu era asa... i se facuse mila de el ...avea si de ce... el nu stia cat de frumoasa e viata... el nu privise mai departe de cei patru pereti... era limitat in toate privintele...

ea?...ea il privea...se calmase...nu vroia sa raneasca un om ce il considera fara aparare... amintiri cu ei i se derulau in minte...nu isi dadea seama cum totul luase o intorsatura atat de ciudata... unde gresise ea?... cum de se lasase incatusata?...orbita?... si ce rost isi mai au acum toate aceste intrebari?...respira din ce in ce mai greu ...ranile ii sangerau,pierduse mult sange...tot corpul o durea incepuse sa simta durerea in cea mai dezvoltata stare a ei...mura cu fiecare secunda ce trecea... il privea in continuare avea atat de multe sa ii spuna dar ochii ei rosteau cuvinte ce buzele nu le-ar fi putut pronunta ...si prabusindu-se ii sopti "Ai grija de tine!"

Povestea a luat sfarsit

Iti mai aduci aminte povestea?...ore mai sti inceputul?...mai are rost sa redactez sfarsitul?...


Inevitabil timpul trece cicatrizand ranile si lasand un gust amar...ce putea fi totul s-a transformat usor in nimic... si defineste tu acesti nimic ce ne inconjoara...ce e el si cum a patruns in vietile noastre ... am lasat totul in bratele timpului rugandul sa ne rezolve problemele... am lasat totul balta sperand ca se va rezolva dar cu fiecare minut ce trece trecutul ingheata nefacand niciunul vreo miscare pentru al salva... pentru a salva acea sincera prietenie... desi dezamagirea lasata in urma ta a produs rani adanci nu a reusit sa spulbere dorinta de ramane prieteni...dar acum ce rost mai are cand orgoliu sau firca a pus stapanire pe sufletul meu tinandu-l prizonier fara a putea face ce isi doreste si lasand totul sa se transforme intr-o poveste...
Va fi aceea poveste cu final trist scrisa pe filele universului impodobite cu lacrimi citita de catre luna in fiecare seara stelelor...

P.S.: easy...