inevitabil...imi creezi vise ce apoi fara parere de rau le spulberi in mii de bucatele, dar nu sti ca fiecare bucatica are puterea de a-mi umple sufletul de speranta... e mult prea mult pentru mine...nu mai pot nu mai vreau sa ma agit ,nu mai vreau sa sper si sa visez zile pentru cateva minute de realitate... ma ranesti cu atata usurintza cu atata nepasare... ce ti-a facut naivul meu suflet de il lasi sa se chinuie asa... il lasi in bratele uitari fara a-il darui vrodata... de ce intervi mereu cand uitarea este aproape de reusita?... il lasi sa sufere,sa se chinuie,sa viseze... de ce ii faci atat rau ?
din nou mi-ai injectat supradoza de speranta pentru a ma lasa intr-un sfarsit cu visele ce incept sa doar din ce in ce mai tare...pana la urmatoarea doza... din aceste supradoze de ce sufletul nu poate muri?...de ce este lasat sa se zbata singur si neajutorat?... el vrea prea multe vrea sa stie ca are langa tine un loc... e doar un biet suflet lasa-l sa viseze...mai dai o doza te rog...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu